Beneficiile aerului de munte

Beneficiile aerului de munte

Îți surâde ideea de a face o escapadă de câteva zile, și nu știi încotro să o apuci? Ei bine, atât marea cât și muntele au o serie de beneficii pentru sănătatea noastră, și cu siguranță atât organismul cât și psihicul nostru se vor simți mai bine după cateva zile de repaus.

Dacă ești un iubitor al muntelui, atunci cu siguranță cunoști toate activitățile pe care le poți face aici dar și beneficiile pe care aerul de munte ți le aduce. Însă, pentru cei care de cele mai multe ori sunt sceptici atunci când vine vorba despre drumeții printre copaci și prin natură, vom înșirui mai jos câteva beneficii pe care aerul de munte le oferă și de care ar trebui să profităm din plin.

Ei bine, nu este pentru nimeni o surpriză faptul că aerul din orașele aglomerate este plin de poluanți, alergeni și diverși compuși toxici pentru organism, în special pentru plămâni, pe termen lung. Persoanele care locuiesc în astfel de zone poluante, în timp pot prezenta afecțiuni ale plămânilor, căi respiratorii iritante sau dificultăți de respirație. În unele cazuri, aerul poluat poate declanșa atacuri de astm pentru persoanele mai sensibile sau, chiar afecțiuni mai grave.

Contrar acestor efecte dăunătoare pe care aerul de oraș le poate provoca organismului, aerul de munte s-a dovedit a fii extrem de benefic. Mai mult, o simplă ieșire în natură, conexiunea cu pământul și aerul proaspăt găsit acolo pot să ofere o stare de relaxare și de liniște interioară. Pe lângă acestea, știați că japonezii au constatat faptul că prin simpla petrecere a timpului într-o zonă de munte, organismul nostru se resetează, capătă o stare de bine și se reduc riscurile de apariție a bolilor legate de stres?

Unul dintre cele mai importante elemente care face ca aerul de munte să fie atât de sănătos este faptul ca acesta este umplut cu terpeni, metaboliți secundari benefici, care sunt eliberați de către plantele regăsite în munți. De exemplu, inhalarea mirosului de pin poate ușura sentimentul de stres și poate susține sistemul respirator, iar inhalarea mirosului de lavandă poate duce la o stare de relaxare și la somn odihnitor.

 

Iată principalele două motive pentru care merită să vă bucurați de o vacanță la munte

1. Altitudine

Știați că altitudinea poate să ducă la scăderea în greutate și la scăderea poftei de mâncare, oferind senzația de sațietate? Altitudinea poate ajuta, de asemenea, la reducerea riscului de boli cardiovasculare. Cu toate acestea, persoanele care deja suferă de afecțiuni cardiace este indicat să consulte medicul înainte de a face o drumeție la munte, la altitudini de peste 2500 m. Dacă drumeția doriți să o faceți la Colibița, fiți fără grijă deoarece altitudinea maximă este de 900 m.
De cele mai multe ori, atunci când mergeți la munte, automat numărul de pași crește și la fel și activitatea fizică. Ei bine, acestea, împreună cu temperaturile mai scăzute față de cele cu care organismul este obișnuit, duc la un somn profund și odihnitor, care va ajuta organismul să-și recapete energia și vitalitatea.

2. Aer proaspăt

Beneficiul pe care îl știm cu toții, este calitatea aerului pe care o găsim la munte, curat, pur și limpede, fără gaze sau urme de poluare. Aerul de munte este extrem de benefic pentru persoanele care suferă de probleme respiratorii deoarece nu le irită, dar și pentru persoanele care se confruntă des cu alergiile, deoarece nivelul umidității din aer este mai scăzut
Totodată, ionii negativi care se regăsesc în cantități mari în aerul de munte, au capacitatea de a stimula sistemul digestiv. Apropo, știai că la Colibița se găsește aerul cel mai bogat în ioni negativi?

Desigur, acestea sunt cele mai importante beneficii, însă, nu singurele. Există un alt loc mai potrivit pentru a-ți dezvolta imaginația? Muntele este locul în care poți să găsești inspirație pentru orice, unde poți să-ți întreci propriile limite, unde „nu mai pot” înseamnă defapt că mai poți puțin și unde realizezi faptul că efortul îți este răsplătit. Cum? După ore întregi de urcat și de mers prin munți, ajuns deasupra lumii, ți se deschid toate orizonturile și toate bogățiile naturii chiar sub ochii tăi. Trăind aceste clipe, în mod automat devii mai fericit, deoarece, după spusele oamenilor de știință, calitatea oxigenului regăsit în munți, pe care îl inspiri, duce la secreția hormonului fericirii, și anume a serotoninei. Totodată, melatonina este absorbită de razele soarelui, astfel depresia și oboseala încep să dispară.

Aflând aceste informații, ce spuneți de o plimbare prin munții din preajma Colibiței, de o deconectare de la tehnologie și o întoarcere la natură?

 

 

Surse:
https://doc.ro/
https://monq.com/
https://www.healthfitnessrevolution.com

 

CUM NE GĂSIȚI

Montana Resort & SPA - locul ideal pentru o vacanță relaxantă la munte.

Montana Resort & Spa, Colibița 99, Colibița 427007, Jud. Bistrița-Năsăud, România

Tel: 0790 88 00 33

E-mail: info@montanaresort.ro

Support: www.montanaresort.ro

Denumirea legală: SC Vila Alpin SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2351/2007, CIF RO18488606, punct de lucru Colibita 99A, jud.BN; SC Original Pizza Bis SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2622/2015, CIF RO34951655, punct de lucru Colibita 99, jud.BN
Back to Top