“Baia de padure” – O modalitate eficienta de a reduce stresul si anxietatea

Evenimentele globale din ultimii ani și-au pus puternic amprenta asupra umanității. Starea constantă de incertitudine, teama și lipsa socializării au dus la crearea unei stări generale de anxietate și stres. Pentru a combate aceste efecte nocive, este indicat să ne reîntoarcem la origini și deci, să petrecem cât mai mult timp în natură. Pădurea de pildă, poate fi un prieten de nădejde, mereu deschis să ne primească, să ne ocrotească și să ne ofere liniștea de care avem atât de multă nevoie.

Un loc de vis, care îndeamnă la meditație și relaxare, se află astăzi la Colibița. Pădurile de conifere și foioase, fauna extrem de diversificată și aerul curat precum în Alpi, fac din această zonă locul ideal pentru o vacanță de neuitat. Aici, poți face fără probleme o binefăcătoare “baie de pădure”. Acest termen se referă la a face o plimbare în pădure, într-un ritm suficient de lent încât să poți observa toate aspectele ei. Altfel spus, o experiență multisenzorială, în cadrul căreia privești, asculți, miroși și simți natura în toată splendoarea ei.

Termenul de “baie de pădure” este traducerea aproximativă a conceptului japonez “Shinrin yoku”. Acesta a luat naștere în perioada anilor 1980 când, Ministerul japonez, a dorit să încurajeze populația să își petreacă mai mult timp în natură. S-a observat că în aceea perioadă, datorită industrializări, oamenii s-au îndepărtat de mediul rural și au devenit tot mai stresați. În urma unor studii aprofundate, s-a descoperit că “baia de pădure” are efecte extrem de benefice asupra sănătății fizice și psihice, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Mai mult, copacii eliberează substanțe numite fitoncide care sporesc imunitatea și care ajută organismul să lupte împotriva virusurilor și bacteriilor dăunătoare.

Așadar “baia de pădure” are numeroase beneficii și este recomandată tuturor oamenilor întrucât:

  1. Favorizează starea de relaxare, reduce producția de cortizol în exces și combate stresul;
  2. Înlătură stările de anxietate și atacurile de panică;
  3. Îmbunătățește durata și calitatea somnului;
  4. Întărește capacitatea corpului de a se apăra și crește potențialul acestuia de a se reface în urma infecțiilor;
  5. Scade vizibil inflamația din corp;
  6. Calmează nervozitatea, scade pulsul și reduce semnificativ riscul de atac de cord;
  7. Îmbunătățește circulația sângelui și a limfei;
  8. Crește vitalitatea și tonusul organismului;
  9. Lupta împotriva kilogramelor în plus;
  10. Scade șansa de a face diabet și îmbunătățește nivelul glicemiei;
  11. Liniștește mintea și sporește creativitatea;
  12. Generează o stare de bine și umple corpul de endorfine;
  13. Ameliorează respirația și crește capacitatea de oxigenare a organismului;
  14. Sporește atenția și receptivitatea;
  15. Scade hiperactivitatea și ADHD;
  16. Favorizează conectarea cu sine și relaxarea;
  17. Susține meditația și dezvoltă intuiția.

Unele dintre aceste beneficii pot apărea în scurt timp de la efectuarea “băii de pădure”. Dar, pentru a te bucura cu adevărat de ele, este bine să fii constant și să îți dedici timp săptămânal pentru o plimbare liniștită în natură. Nu uita, nu este vorba despre plimbări cardio, ci mai degrabă despre plimbări ușoare și relaxante, în care te lași sedus de frumusețea pădurii. De asemenea, se spune că cele mai bune rezultate se arată atunci când ne ascultăm inima și ne lăsăm purtați de natură. De aceea, s-ar putea ca într-o zi să vrei să stai în pădure iar în altă zi să vizionezi o poienița însorită. Totul ține de tine și de cât de bine te simți. Important este să fii în siguranță atunci când faci aceste plimbări, să nu te abați de la cărările marcate și să te documentezi înainte de a te aventura în natură.

Și, pentru că suntem curioși să aflăm cum a fost “baia de pădure”, te așteptăm cu drag să ne treci pragul și să continui experiența senzorială cu mâncăruri delicioase, relaxare la spa și bună dispoziție. Pentru rezervări, poți să ne contactezi cu încredere!

Surse:

  • https://www.nationalgeographic.com
  • https://time.com
  • https://www.forestryengland.uk

CUM NE GĂSIȚI

Montana Resort & SPA - locul ideal pentru o vacanță relaxantă la munte.

Montana Resort & Spa, Colibița 99, Colibița 427007, Jud. Bistrița-Năsăud, România

Tel: 0790 88 00 33

E-mail: info@montanaresort.ro

Support: www.montanaresort.ro

Denumirea legală: SC Vila Alpin SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2351/2007, CIF RO18488606, punct de lucru Colibita 99A, jud.BN; SC Original Pizza Bis SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2622/2015, CIF RO34951655, punct de lucru Colibita 99, jud.BN
Back to Top