Liberi prin natura. Aventură de toamnă la Colibița

Nu-i așa că suntem puțini triști că a plecat vara și soarele arzător nu ne mai trage cu ochiul la fel ca săptămânile trecute? Ei bine, ca să treacă din supărare, vă vom arăta care este traseul către unul dintre cele mai frumoase vârfuri din munții Călimani, și anume Vârful Bistriciorul, și  cât de ușor puteți să vă deconectați de la stresul de oraș și să vă conectați cu natura și cu toate peisajele pe care aceasta ni le dezvăluie în fiecare zi.

Cum ajungi la Vârful Bistriciorul?

Știm deja despre munții Călimani că fac parte din cei mai extinși munți vulcanici din țara noastră. Ei bine, la o înălțime de 1990 m, aceștia ascund un adevărat peisaj de poveste, iar acest „tablou” al naturii poate să fie admirat de pe Vârful Bistriciorul, fiind totodată și al 5-lea vârf ca mărime din această grupă de munți. Înainte de a vedea care este traseul, trebuie să știți că Vârful Bistriciorul este deseori denumit și „Perla Călimanilor”. Denumirea vine de la priveliștea mirobolantă pe care o oferă acest vârf, atât asupra lacului Colibița cât și a Vârfului Pietrosul Călimanilor, care este cel mai înalt vârf din acest lanț, cu o înălțime de 2100 m.

Ca și particularități ale acestui traseu, putem spune că durata întregii drumeții este de aproximativ 6 ore, iar lungimea traseului este de 11 km.  Așadar, cum se ajunge la Vârful Bistriciorul?

Ei bine, după ce v-ați odihnit bine la noi și v-ați încărcat de energie, după ce organismul vostru a avut parte de toate beneficiile saunei și ați savurat un mic dejun copios, ca la mama acasă, vă echipați frumos de munte (pentru începătorii în lumea drumețiilor, nu vă îngrijorați de acest aspect deoarece traseul până la Vârful Bistriciorul necesită un echipament de complexitate medie, nefiind unul dintre traseele montane foarte dificile), vă aprovizionați ghiozdanul cu apă și mici gustări în caz de nevoie, vă asigurați că bateria telefonului sau a aparatului foto este plină (musai să capturați toate zonele frumoase pe care le veți întâlni în cale), vă luați prietenii sau familia și porniți la drum.

Traseul până la Vârful Bistriciorul este unul bine amenajat, fără pasaje dificile în teren, dar, poate nu strică să urmăriți ghidul nostru despre „Cum să te pregătești de o drumeție, ca începător”, astfel încât să vă asigurați că aveți la voi tot ceea ce este nevoie.

Pentru început, pornind de la Montana Resort, trebuie să vă îndreptați spre satul Mița (situat la coada lacului Colibița). Acest sat este locul în care, la construirea barajului, au fost mutați locatarii caselor care erau așezați în locul lacului de acum. Ajunși aici, o luăm pe drumul forestier care este însoțit de Valea Pănulețului, admirăm copacii, ascultăm liniștea, ciripitul păsărelelor și sunetul lin al izvoarelor, timp de 2 ore.

În tot acest timp, este foarte important să urmăriți marcajul triunghiului albastru, care vă va conduce la destinația mult așteptată.

După cele aproximativ 2 ore de hoinărit prin pădure, se ajunge la o intersecție a văii Irimie de Jos cu cea a Colbului. Aici, se va urma valea Colbului, cea din stânga, cam 200 de metri, pentru a ajunge la fostul bloc de exploatare minieră, o clădire părăsită, lăsată în paragină. Din spatele acestui bloc începe urcarea pe Piciorul Colbului. Urcarea de aici este puțin accentuată, cu unele porțiuni mai dificile, însă, poienile întâlnite, pădurile tinere sau bătrâne de molizi, de brazi și de fagi, vă vor face să nici nu simțiți dificultatea traseului. După aproximativ 5,5 km de urcare, se va afla refugiul Salvamont, de sub Vârful Bistriciorul, unde veți găsi un izvor cu apă numai bună de băut.

Deja sunteți la altitudinea de 1660 m. De aici, urcarea se face pe potecă și pe grohotiș, printre ienupări, circa 800 m. La întâlnirea cu traseul care pornește din satul Cușma, se face stânga și se continuă în urcare ușoară circa 500 m, până la Vârful Bistriciorul. 

Ei bine, odată ajunși în vârf, urmează un moment de apreciere și de recunoștință pentru țara noastră și pentru ceea ce natura a reușit să facă. După sesiunea de poze și eventual o mică gustare,  se reia traseul pentru coborâre, și, încet-încet ajungeți din nou la Colibița.

Aici o sa fiți așteptați cu bucate alese și atent gătite, astfel încât să vă încărcați bateriile, dar și cu un pahar de vin fiert, numai bun pentru o seară lungă de povești.

Cu siguranță această experiență o să rămână în sufletul vostru, drept urmare, mulți dintre voi o sa doriți să explorați și alte obiective turistice din zona Colibiței. Și nu uitați, noi suntem mari fani ai drumețiilor și cu mare drag vă sfătuim și îndrumăm în fiecare traseu, oferind indicații și sugestii dacă aveți nevoie.

Așadar, care este următoarea drumeție montană?

Surse:

Horațiu Dan Miron – echilibrul Colibița

https://muntii-nostri.ro/ 

Sursă foto: Horațiu Dan Miron – echilibrul Colibița; http://bistritanews.ro/ 

 

CUM NE GĂSIȚI

Montana Resort & SPA - locul ideal pentru o vacanță relaxantă la munte.

Montana Resort & Spa, Colibița 99, Colibița 427007, Jud. Bistrița-Năsăud, România

Tel: 0790 88 00 33

E-mail: info@montanaresort.ro

Support: www.montanaresort.ro

Denumirea legală: SC Vila Alpin SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2351/2007, CIF RO18488606, punct de lucru Colibita 99A, jud.BN; SC Original Pizza Bis SRL, str.Saturn 12 Cluj-Napoca, 0790880033, J12/2622/2015, CIF RO34951655, punct de lucru Colibita 99, jud.BN
Back to Top